~Sarut buzele statuiei de portelan a caror istorie m-a sarutat odata cu impactul. Sarut cu patima fiindca mi-e dor si ma pierd prin tot fumul din cap. ~
Somnoroasele veioze nu tin cu mine si se sting, se aprind cand le ordon fiindca asa e facuta lumea fiecare face ce i se ordona la randul lui ordonand altcuiva. E un cerc ce ne invarte pe toti ca intr-o cratita, un fel de pulbere de oameni cu arome diferite. Eu cer putin zahar, prea multa amareala, prea multe lacrimi sarate. Aici insa nici un zambet,poate mai fac un pas inainte si voi da de fericire.
Unde-s prietenii cand ai nevoie de ei, cand le ceri imposibilul niciodata nu se risca, cand iti cer imposibilul niciodata nu refuzi. De ce esti bun? Nu se merita sa cazi pentru alti azi. Azi iti vorbeste copilul asta, azi nu-ti mai pot vorbii eu mi-e prea sila.
~Sarut buzele de portelan al acestui manechin . Inima ii razbate in piept, i-am dat-o pe a mea, macar stiu ca nu ma va lasa sa plec vreodata. Plec capul pe umarul lui rece facandu-l cald. Ii dau viata unui manechin si tot ce-mi doresc e sa fie real. Tot ce fac e sa ofer afectiune si nu primesc nimica in schimb.
Adorm pe bratele Nimanui gandindu-ma la Cineva, as vrea ca luminile in seara asta sa nu mai inspire noaptea si sa expire dimineata, as vrea sa fie aprinse mereu la fel cum si inima bate in fiecare secunda pentru a-mi salva pulsul. Ma chinuie totul in jur vreau….vreau sa sarut buzele…
Vreau sa sarut buzele unui manechin si sa uit de mine ca si cand nu as fi facut-o vreodata, ca si cand as murii pentru prima oara in bratele unui strain, un fel de speranta stransa in pumn.
Sarut aspru de portelan cu gust nul de martipan, sarut pal impar iertat de mine, fiindca azi nu mi-a mers asa de bine desi e rece eu-l simt cald si desi e mort mie mi se pare ca a suspinat rafale de lumini din o suta de priviri fara cusur si niciodata nu pot spune niciodata desi am zis-o chiar acuma,niciodata nu-l poti crede fiindca stii care-i partea proasta? El nu poate vorbii. Partea buna: El nu stie a mintii.~
Decembrie 1997. 