Sunt departe.

tumblr_o9k7ebU3rN1rm6ivvo6_400

Strâng ace în palme și nu simt că mă doare. Aștept cu nerăbdare și nu simt că-s entuziasmată în vreun fel. M-am plictisit să aștept și nu mai dau atenție mereu. Uneori sunt prea schimbătoare ca să mă mai vrei. Alteori eu văd dorința în alți ochi, dar ai tăi…

Aș fi vrut să nu fac diferența între iubire și dorință. Dar inima-mi bate iubire și mâinile-mi cauta piei străine. Mi-aș fi dorit să nu mă fi lăsat să plâng azi. Aveam nevoie de tine. Dar bine că știi și tu că bine nu există decât în filme. Mi-aș fi dorit să nu mă doară iubirea, poate nu aș mai fi eu jucaria.

Uneori uit că timpul uită dar eu nu… Eu nu…Tu ai reușit să imprimi în mine ceva ce va rămâne nederanjat. Dar ochii mei se uită dezatașat.

Am renunțat să mă mai gândesc la tine primul și când m-am pus pe primul loc am destrămat totul. Am ruinat totul. Am dezordonat astre, simțuri, haine. Am aruncat cuvinte, sentimente și demnitate. Uneori am căzut atât de jos încât am atins pământul și nu m-ai fi iertat niciodată fiindcă nu aș fi găsit motivul.

Am încercat să nu te simt, dar am simțit infinitul. Pielea ta atinsă face dezastru în mine. Împrăștie venin în pături de celule, împrăștie iubire prin fiecare unghie. De ce nu poți rămâne? De ce mă lași singură? Ști că o iau razna, alerg și mă agăț de orice posibilitate, de orice oportunitate. Nu uit dar simt în mine ceva mai prejos de iubire… fiindcă aia e la tine.

Nu trebuia să mă lași să plâng și azi. Mi-am uscat sufletul, mi-am amânat suflul. E vina ta că te iubesc, e vina ta că plâng și trișez. E vina ta că m-ai destrămat. Eu nu am uitat… nu am uitat.

Plec și azi cum am plecat și altă dată. Plec și acum, poate te gândești să-mi dai drumul. Cu inima la tine blochezi totul. Mi-aș dorii să uit totul, să nu mai simt, să-mi uit rolul și să nu te mai strig.

Hoț.

tumblr_okxa66BBit1s96knno5_1280

Uneori îmi place să trișez, să schimb rolurile, să stric jocurile. Uneori îmi place să zâmbesc, să schimb zilele, să stric destinele. Alteori privesc spre alte suflete, le-mpărtășesc secretele, le stimulez simțurile. Rareori accept chemările, deseori accept provocările. Nu-mi plac frustrările, d-aia refuz s-amân momente-n aer, d-aia refuz să pierd momente rare.

Îmi amintesc cu tremur în palme cum mă privea din spate, îmi amintesc și-acum cum se uita de sus la mine cu-o sprânceană ridicată și alta-n așteptare, cu buza ușor mușcată și cânt de păsări pe fundal.

Nu mi-a cerut nimic niciodată, el mă privea mai mult ca altădată, nu mă făcea să mă simt ca orice altă fată, nu mă lăsa să fiu ca orice altă fată. Îmi punea degetul pe față, îmi mângâia pomeții. Toate venele gâtului îmi erau gâdilate, fiecare celula își  bârfea una alteia frison al degetelor lui. Ce era îneregulă cu el, Doamne? Doi străini într-o pădure  de vise, cu jachete ude și pânze de paienjeni pe frunte. Unde-mi e fobia, Doamne? L-am atins doar o dată și m-am topit ca o lumânare, ceară. Ceară nesculptată, foc ce mă sărută  iară și iară. Ușor mă înțeapa el cu suflul lui, calmitatea lui, indiferența ce i se citea în ochi era atât de caldă încât mă tenta. Era prea tăcut, auzeam însă cum îmi cerea. Tremuram în gând dar și în mâna sa, fiindcă își mai găsea cuvintele să mă întrebe asta.

Eu nu raspund la ce e evident, dragule! Eu nu… eu nu am să-ți răspund la ceva ce stii deja. Tu uită-te-n jur ca să-mi pot face eu treaba. 

Uneori nimic nu poate fi prea mult pentru mine, uneori și panica îți dă încredere în tine, atâta adrenalină ce-am trăit prin tine am simțit-o pe toată sub piele. Tu mi-ai citit gândurile, visele  și rândurile. Tot tu mi-ai ascultat poveștile, mi-ai privit zâmbetele și mi-ai dăruit liniște.

Am zis că iluziile o să dispară, am zis că nu o mai fac a 2-a oară. Am zis că o să plec iară, dar el a știut cum să mă întoarcă. Nu pot nega faptul că nu-i corect. Mai de mult am respectat reguli impuse de mine pentru bine, dar binele nu se face apărut fără rău. Răul ce-mi face bine mă așteaptă pe mine să-i stau în vine și iar îmi vine un ultimul fior, fiindcă e noapte și el știe că eu mereu adorm.

 

Raiul nu există.

DSC_0013666 (1)

Și fac cărare în trup spre tine să te mai am o dată. Nu mi-era dor de-o altă iarnă geroasă. Aprilie-ți cade în vine mai bine ca mine acum? Ochi ce răzbun stele, o mie de pumni stranși cu vene. Pâlpâie orice articulație, aburi ies din orice constelație. Sus facem ordine prin creație.

Am zis că plec și azi și ieri, probabil nu mă voi oprii din a spune că rămân atunci când voi pleca. Ard chibrite pentru căldură, mă ard și pe mine pentru lumină și orice-ai spune tu, eu adun. Și orice suspin ai tu, am și eu.

Dacă Raiul există nu voiam să-l vizitez. Îmi fac propriul meu Rai atunci când pozez, desenez chipuri de gheață, schițez zâmbete pe viață, scriu cuvinte spre dimineață și uit presiuni ce-mi readuc chinuri când încerc să mă impun. Sunt sclava propriului trup și oricine ar încerca să mă înțeleagă ar sfârșii în scrum. Unde e Raiul acum? Spune-mi unde e Raiul acum?

Peretele e plin de voci acum, când il ating mă simt Medium. Uneori oftez neștiind motivul, alteori păstrez totul. Eu păstrez totul, nu-mi place să arunc. Am toate amintirile în rucsacul cu care fug. E greu, dar nu-l pot lăsa, fără el eu-s alta. Mă doare spatele dar nu m-am văitat, orice cuvant din Jurnal îmi e sprijinul; orice bijuterie mi-e gândul; pozele-mi sunt sufletul, ochii și mâinile; trandafirii-mi sunt inima și cuvântul; blogul mi-e suflul; hainele-mi sunt mersul, iar Soarele răsăritul. Bună dimineața! O luam de la capat cu totul. Totul e putin pe lângă infinitul ce-l dețin. Niciodată să nu fi mulțumit cu totul. E atat de puțin încât vei uita că-l ai. Vei plânge iar… Tu vezi vreun Rai?

Când nu mai ești cum erai, te transformi în porțelan. Rece ca în Rai! Încerci să-i împaci și uiți să te împaci pe tine, urli și apoi te întorci și le spui că ți-e mai bine, ei Uită, și Uită mereu de tine și de tot ce-ți aparține…Cade polen din floarea de tine și ofilești cu orice lacrimă dată greșit. Dacă cazi te ridici, dar nu e la fel, azi te dor oasele mai rău ca-n ianuarie. Am impresia că nu ține de frig ci de cât de mult ai obosit… Raiul s-a plictisit.

Atunci când rupi tot din tine pentru Bine, când toți urlă la tine, când inima încearcă să-ți bată util în tine…atunci e momentul când vei ajunge în Rai și nu o să-l mai recunoști, nu o să-l mai vrei, nu o să-l mai simți. Fiindcă fără să dai nu vei primii, iar când vei primii poate nu-ți mai vei dorii. Unde este Raiul? Raiul nu există. Am fost acolo si îmi era frig, era întuneric iar eu rămăsesem un Nimic.

Un viitor mai bun.

 

Alcool inflamabil pe-o sticlă, nu striga orice te strigă! Nu te închina la orice te inspiră. Totul trece şi tu odată cu Totul, nu şoptii vorbe mai grele ca dorul. Tu nu te zbate, îţi îngreunezi zborul. Tu ştii ce greu e viitorul? Nu-l poţi îmbrăţişa o clipă, îţi face cu ochiul în oglindă. Tu nu grăbii pasul, atinge roua. Nu inspira ura, învinge durerea. Tu nu asculta iubirea, priveşte mai mult armonia. Susţine-ţi opinia! Nu despacheta urmele vechi, nu analiza prin tot ce treci, doar câştigă!

Amortizează tăcerea! Tu radiază-ţi nemulţumirea. Nu trece cu vederea! Lucrurile simple sunt mult mai simple dacă nu încerci să le vezi simplitatea prin ochii tăi, priveşte prin ochii altuia! Eşti om pentru a te folosii de oameni, nu sta ca prostul aşteptându-ţi plăcerea! În momentul ăsta cel puţin un om îţi râde căderea, iar tu plângi trist crezând că ai greşit. Tu învaţă să crezi că nu vei greşii niciodată!

Curgi ca sângele prin vene, fii mândru de tine! Ştii cât de malefic poţi fi doar printr-un zâmbet? Te rog zâmbeşte-le ! Tu trezeşte-te înaintea lor. Paşii pe ţărână sunt mai cu succes decât paşii pe asfalt care doar topesc. Tu sădeşte-ţi proprii copaci de unde poţi să respiri, tu crează-ţi aerul tău şi nu-l împărţii! Să fii egoist nu numai tu poţi fi! Alţii deja ţi-au luat totul, de ce să fii tu exemplul? Strânge din dinţi şi fură Raiul. Fă-ţi propriul tău Iad unde numai focul te arde. Nu lăsa oamenii să-ţi bată cuie-n palme!

Coase-ţi cojoace, iarna deşi a trecut te aşteaptă vorbe false! Stai la cald, niciodată nu o să le dai de cap. Nu te mai gândii! Gândul te distruge! Fă ce ai pe suflet şi-ti ajunge. Tu nu mai păstra amintiri sub inimă, scrie-le pe foi şi aruncă-le sub mese. Ţine cont de interese. Ei fac ochi dulci, buze cărnoase, cuvinte pompoase să te lege şi să te altereze. Tu învaţă şi priveşte, taci şi zâmbeşte. Puterea ta o să fie mai mare decât a celor ce culeg regrete. Tu să nu regreţi, tot ce ai făcut a fost pentru tine, pentru bine. Tu să nu te regreţi, trup şi suflet te-ai simţit bine. Ei te ajută să te autodistrugi, dacă tu le răspunzi, atunci o să reuşească!

Tu nu lăsa şoapte de gânduri să se strecoare printre gratii în noapte! Ascultă-mi cuvintele moarte sau scrie-ţi binele în palme şi uită-mă! Tu nu lăsa pe alţii să te împartă, să se joace cu tine. Tu nu ştii cât bine poţi face prin alţii, cum şi alţii o fac prin tine. Profită de oameni, copile! ACUM! Până nu vor profita ei de tine. Nu fi tocmai tu exemplul de Bine fiindcă o să te prostească şi pe tine şi o să simţi sare-n papile şi o să simţi regretul cum se ţine de tine. Nu te certa cu tine, nu te certa cu Ei. Tu mergi încet cu timpul de mână, inspiră şi expiră-ţi cuvintele. Tu luptă pentru bine, dacă nu…pentru tine!

Pe-același drum într-un an diferit.

tumblr_ntjrh19jj61sy2cjqo1_540

Aprind stelele cu lămpile și glas de strugure ce mormăie, grea insomnie se lălăie, gânduri mărunte năruie. Am vrut să fiu cinstită cu zările și-am ținut ochi de sticlă frustrările. Am vrut să fiu as de pică tăcere și-am rămas mută adiere.

Am fost trimisă de demoni pe comete și-am prins din zbor un sticlete. Ce strigăte mai am în urechi, mă mir cum le mai simt printre atâtea povești. Am fost puțin aburită de oameni cu ochi perverși , doborâtă, dezamăgită, uitată, învinuită. Am venit cu gând bun pusă pe jar, iar Ea aducea lemne să-mi dea foc iar. Iarnă-i acum, deși nu se vede, cu degete sloi și limba spre verde, cu ochi ușor moi, storși ca un burete, cu gărgăuni pe cap impropriu spus că altfel m-ai crede.

Ajung odată acolo sus și strig de una singură, pe acest pământ ce doar eu calc, sunt singură! Pe aceste ziduri ce le-mbrac, mă-ntreb de ce-mi aud ecoul, drumul aproape s-a terminat, nu mi-am găsit eroul.

Erou poți fi și tu și Ea, oricine capabil să-și asume florile udate primăveri, capabil să-și ia în palme straiele muncite ierni. Și poate eroul mi-e ecoul, ce-l aud când vorbesc ca difuzorul.

Am așteptat un ceas răbdare, și-apoi gândurile m-au risipit. De ce nu dorm acum oare? Poate pentru că m-am molipsit, și mă întorc de pe-o parte pe alta către un răsărit. Aștept încă aprecierea ființei scumpe, ș-aștept ca oamenii să nu mai uite. Să nu mă uite.

Dor de ducă îmi aruncă ani și sper să n-ai parte de ce eu am, eu sper să n-ai parte de ce eu am. Ce e al meu, al meu să fie, că e bun sau rău mi-e dat doar mie. Tu să n-ai parte!

Revin!

tumblr_o7edi9yfqx1u8n0xao1_1280

Trup ce mi-a acceptat atingerile fără să mă refuze, și a răspuns discret chemărilor mele, subtil printre gânduri, buzele sorbindu-i. Am văzut un chip de înger așternut pe-un trup șubred , prea fumat de noapte, prea speriat de șoapte. Ochi de smarald, verde risipit și buze ascuțite. Poate nu am fost atentă la ce-mi vorbea fiindcă mă gândeam cum îl voi săruta. Și poate nu gândesc neapărat când totuși vreau asta. Și poate nu e cum trebuia, dar e sufetul suflul ce s-a năruit. Și dacă nici în seara asta nu-l voi săruta, tot o să revin… Tot o să revin.

Numai găndurile mele te pot atrage, dragule, atunci cănd luminile pâlpâie, sub acoperișuri străine, ia-mă cu tine. De ce-mi întinzi șansele pentru a le fuma? Nu te-a învățat nimeni că nu trebuie să apinzi flacără doar pentru o noapte? Nu trebuie să aprinzi țigara asta în noapte! De ce m-ai lăsat să mă apropii atât de mult de ale tale buze doar pentru a fuma? E risipă de gânduri, îmi risipești gândurile. Nu, eu nu te cert. Eu împart cu tine o scrumieră, și oricât de puțin te-ai gândii, aș revenii… Serios, aș revenii.

Nu vreau să împrăștii stelele, eu. Eu nu vreau să stric jocurile. Îmi scriu viața singură, prin mii de cuvinte, sentimente topite, gânduri agitate și dorințe speriate. Vreau ce nu-mi poți da, dragule, fiindcă citesc în ochii tăi tot recele, deși când îți ating pielea ești Soarele. Ești ascuns, cine te-a distras? Iar fumezi… Nu mă mai invita, sunt moale și accept… Eu accept chemarea ta, chiar dacă mă vei alunga în glumă, eu voi revenii să-ți fur țigara din gură. Voi revenii.

Te joci cu degetele mele, tu nu știi ce îmi place mie. Tu nu ști ce-mi răscolești în minte. Furtuni de cuvinte, filme netrăite ce trag de mine să le împlinesc. Tu știi cât de greu e să le potolesc? Mare fără valuri n-o să întâlnești. Mă rătăcești…. Tu mă rătăcești. Dar chiar dacă mă irosești, eu voi revenii. Voi revenii! Nu mă risipii.

Am fost acolo, poate au fost și ele. Dar ce minte zdruncinată să am, să apari în gândurile mele? O să-mi treci repede, tu, iluzie. Și dacă ai de gând să mă inspiri iar, nu mă folosii, nu mă stârnii. O să am ce-mi voi dorii, acum, mâine sau în orice zi. Voi revenii! Voi revenii în pragul tău chiar dacă nu mă vei simții. Eu cu sigurantă voi revenii!

E ca și când ai iubii o floare!

tumblr_nolqwrp3n21qe9qato1_1280

Bărbat ce ține-n mână ace, ce-i trec de piele, carapace, ce-i intră-n carne, știu ce-i zace.

De-aia-Ți cos speranțe Drace!

Și-n chipul Lui, ce-n chipul meu se ofilea, zăcea o umbră de iubire ce-l zdrobea. Zăcaminte de cuvinte, plapumi de piele ce mă descrie, și-n palme petale de garoafe ofilite Mâine. Era șarmant ușor pe buze și-L agitau cuvintele confuze.  Funeral mormânt, îmi arăta comori, îmi prezenta perna din mătase și pene moi din pene de pe gâște moarte. Sânge în trei culori de noapte peste șoapte. El căuta dreptate în pielea Lui de marțipan, suflul rece de Noiembrie, suflă aburi spre Decembrie.

Om pictat sub cruce, înfometat de sentimente aproape nude, zic aproape pentru că înca mă privește și văd cum soarbe prin aer ce-și dorește de la mine. Și simt cum soarbe-n aer ce-și dorește de la mine.

Drace, Tu vezi prin mine, minte ce-ți cade greu pe deltoid, și-ți apasă ușor oasele. Eu îți apăs pe fiecare articulație, iar Tu-mi zâmbești surdă tentație la fiecare respirație, …la fiecare respirație.

Absența unor mâini uscate-n piept, absența absolutului ce mă dezbracă discret sărutandu-mi tălpile, mă gâdila ecou al abstractului poet ce încă mă pictează. Mă pictează așa cum Îl pictez și eu pe El, cu abur’-n ochi, cu ochi de Miel, cu păr d-oțel și parfum cu El. Abuz al cântului târziu. De ce te mint, când știu că știu cum te abții l-acest vis târziu, și nu te-ndemn să vi să-ți scriu, te-ndemn să viu și să te-n viu ca pe un Domn ce-l tot descriu.

Aici un zâmbet acut s-a stins, și-am aprins o lumânare, lumină veșnică să-i fie, acum si-n veci răbdare. Lumină-n valuri acuzate de a umbrei grele soarte, și pe-o aripă a unei păsari moarte îi zace-n noapte. Brusc un clopot ce se zbate, alungă tăcerea-n spate, și m-adună ca pe ghem, ața trupului său demn.

Demonic sânge are-n vene, m-a curpins dorul spre ele. Cimitir de dorinte ce poartă în minte, minte când îi aduc aminte de unele clipe. Uită, uită la fel cum ne risipim toți. Diferența între El și Noi este că Noi suntem muritori, El se chinuie să iubească ce moare, ca și când Tu ai iubii o floare. E ca și când ai iubii o floare!

.

tumblr_od8yo5iinq1sf275po1_540

M-am atașat de inumanitate, păstrez însă scutul pentru imunitate și deși zâmbesc, trișez în jocul ăsta ce nu prezintă maturitate. În spatele meu zac morminte moarte ce-mi respiră încă în ceafă și-mi inspiră dezolantă. Cos pe propria piele aerul din vene, și iau de mână cu tărie sufletele rele. Am ochi ce-mi nasc perle rare și cu toate acestea încă nu am grijă de ele, îmi pierd culoare.

Am pierdut sprijinul falsificat, îi multumesc că m-a învătat. Profesor cu ochi de sticlă, uneori mă vedeam ca in oglindă, ochi de demon schimbători, s-au arătat într-un cuvânt, și-au pierdut din strălucire mut. Dezamăgitor, mă simt de parcă a murit un om. Suflu durere, dor. Demon ce m-a jucat în palme, zâmbet și ignoranță cutremurătoare. Apocaliptic caracter azi e bine, mâine nu-i la fel.

Ce fel de spirit te-a creat, fiindcă n-ai nici un Dumnezeu. Când m-am hotărât să te iubesc nu te vedeam la fel, un fel de Luceafăr cu-n ochi de înger ș-unul demonic. Păcat că nu ești victima tu, și-mi pare rău să cred că te-am crezut.

Răsuflu cenușă fiindcă ai avut grijă să nu mai rămână nimic pentru alți, ș-ai avut grijă să mă ataci unde ai știut că-i punctul slab. Am mințit! Am mințit când ți-am zis că nu mă cunoști. Ai fost șiret ca o vulpe, viclean ai ascultat ce doare și-ai călcat în picioare, n-ai scăpat nimic printre degete. Nu neg că ai lăsat amprente, nu regret, n-am timp de regrete.

Fugi de responsabilitate și fugi de gânduri grele, când le-oi avea în palme nu-ți garantez că nu vei fi jos cu ele. Mulțumesc pentru întâia lecție, o să am grijă cum voi călca în următoarea direcție.

Scri~soare nu va fi vreodată!

tumblr_nuzpsyxbz21uw4iv1o1_500

A dat cu pumnu-n masă crezând că mă apasă. A explodat pedeapsă crezând că mă influențează. A ridicat importantă crezând că cedez speranță. Ș-apoi mi-a format frică-n ochi, mi-a pus mâna pe gât tăindu-mi oftatul. Mi-a spart gânduri, mi-a risipit rânduri, mi-a amânat sufletul.

Ca o pasăre din zborul către apogee, am apus ca soarele mâncat de orizont. Ca un fulg de ușor mă simțeam înainte, dar acum asemăn căderea chinuitoare, dură și apăsătoare. Orice cădere doare.

Ca o floare de-abia înflorită, descresc în ochii tuturor. E mai rău ca o cădere în Rai, e mai rău ca o cădere în zadar. Descresc ca raza pe ninsoare, ca mâncarea fără sare.

Adio! Am plecat fără să-ți las scrisoare, m-am scris de mii de ori petale, m-am ofilit de-atâtea ori onoare, te-am lăsat pe tine să-ți infigi colții în oase murdare. Murdare de litere, de plânset limpede, libere cuvinte am aruncat în zadarul fericirii, fiindcă m-ai lăsat sclava nemuririi.

Ca un ghimpe-n palme m-ai ținut descultă în propriul nostru cort. Te rănesc cum te-ai oglindit în oglinda mea, ochi de cenușă suflați spre usă. Am încercat să plec, gonită, răzgândită, dezamăgită dar tot odată împlinită. Am încetat să clădesc din cetate un palat. Am încetat să-ți ingenunchiez surd, mut, cu ochii in pământ scut.

Azi nu, nu pot fi încă piatră. Nu pot renunta la mine deodată. Azi mă chinui să fiu fericită pentru mâine, să supraviețuiesc, ai supt din mine ultima portița spre Rai. D-aia Raiul e o cădere grea, mai grea ca însăși speranța mea, de a mai fi ceva. Azi îmi doresc un zâmbet, dar știu că nu-mi dai. Azi îmi doresc răbdare dar știu că nu ai. Azi îmi doresc atenție dar știu că o ai, mult prea departe ca să mă aduci în Rai.

Tu.

tumblr_o4xnowtyuk1rz3fkho1_1280

Demon dezlegat în gratii, demon ce-n palme are săbii. Să vii tu să mi-l ucizi când te-o prinde nu-l mai prinzi. Nu mai prinzi ultimul răsărit, s-a dus și tu ai venit. Ți-e bine fără mine și asta e de bine, demonu-mi coase ură din ură din mine și mă îmbracă în pulovere, ca-n alea mă simt cel mai bine. Mi-e frig, mi-e frig fără tine dar mi-e bine fiindcă ura asta face parte din mine, și tu nu o să întelegi. Tu nu întelegi ce mă controlează pe mine, tu nu-ntelegi că singurul pictor nebun ce m-a desenat ești Tu, iar singurul sculptor cretin ce mă cupinde de șold ca un tânăr copil, ești Tu. Tu nu întelegi că singurul poet dement ce mă descrie și mă descrie ești Tu.