Draga Decembrie,

Decembrie imbraca-ma in alb, imbraca-ma bine. Frigul ce-ti apartine, contopeste-l cu mine. Azi am puterea de a zambii din nou. De-ti lasi plapuma intunecata mai devreme asta seara, sa stii ca eu tot o sa te ador.

Inima-mi bate cu putere ca un fluture ce incerci sa mi-l ingheti, tu, dar nu mai este nevoie, azi fluturele face parte din mine si imi apartine. Fericire ce-mi tine lacrimile in colturi, incearca sa evadeze aproape simtindu-se vinovata. Nu ma lasa, Decembrie, sa fiu alta fata! Mainile astea au destula putere sa tina aceasta franghie, sunt departe de limite, pot sa fiu sigura ca ceea ce este azi poate fii chiar o binecuvantare.

Decembrie, iti las asta aici sa nu ma uiti o clipa. Luna mea favorita fara nici o indoiala, si-ti spun asta aici pentru a nu mi te risipii. Nu-mi mai trece asa repede de parca te-ai imprastia in fulgi de nea! Atat de usoara mi-e aceasta plapuma astazi, Decembrie, si pentru asta iti multumesc.

Timpul trece prea repede aici, 3 ani nici nu mi-am dat seama cand au zburat, dar mereu m-ai oprit sa-mi aduc aminte toate momentele fie ele bune sau rele, la creanga bradului impovarata cu globulete grele. Aici, tu, mereu mi-ai dat inca o sansa sa imi aduc aminte cat de boagata sunt. Am o familie! Ce ar putea fii mai de pret? Multumesc, Decembrie! Tu mi-esti luna careia i-as interzice sa se termine!

A ta trecatoare, fara limite!

by Tags: , Leave a comment

Toamna verde.

Ma înghite pădurea. Ma înghite-n noapte. Dulce-ti e privirea când m-aduni de sub plăpumi. Cu-o mana-mi ți parul cu alta-mi ții suflul. Și-n glas ți-e spart ecoul. Toamna asta-i verde noiembie si tu tot nu-mi cedezi.

Ma inghite noaptea toata si suflu-i ca in vis, tu nu-mi esti aproape desii eu-ti tanjesc. Degetele-mi sunt impleticite in cearceaful rece noiembrie. Noi emanam izvoare a caror ape tind sa-ncalzesc, dar mi-e prea rece, suflu-mi trece atunci cand clipesc. Tu fugi de mine si atunci cand ma risipesc, durerea-mi imprastie porii inegriti in acest aer sintetic si gri. Am vrut doar sa-mi fii. Am vrut doar sa sti.

E totul verde, padure ce ma-nghite chiar si-n noiembrie. Pasari ce-mi canta tril ce l-au invatat de-atata timp, timp ce tie-ti ia o eternitate sa ma-nveti. Ce-ai putea sa repeti cand sunt aceiasi facuta din materiale vechi.

Nu mai alerg, m-am oprit sa-mi plang timpul pierdut, m-am oprit sa strig tot ce mi-a mai ramas viu. Se sparge tot in mii de cioburi, inghet al carui punct incalzit nu-l mai simt. As putea sa sparg totul doar cu un urlet. M-a inghitit padurea asta verde, in noiembie, totu-i limpede, nici macar ceata nu ma poate face nevazatoare, fiindca orice-mi simt azi pe piele doare. Ma doare…

by 1 Comment

Unde mă aflu atunci când tu nu mă găsești?

Croitorul croiește o pânză din crenguțe de sălcii care plâng. De ce plâng sălciile? Dar oamenii de ce plâng? Povară a sufletului. Durere ce frunzele-adună-n vene, culcă însă-și crengile puternice fiind multe. Multe gânduri ne pun la pământ fără a voii, iar asta ne detașează de dorința de a mai trăii, noi doar supraviețuim.

Însuși croitorul-și minte ochii crezând că vântul ne răcorește, dar-i atâta dogoare în acestă priveliște. Oare de ce plâng sălciile? Chiar și acum când mă plimb pe sub ele, ele mă mângâie. Ieri a-și fi spus că mă zgârie și le-aș fii rupt frunzele, azi însă le las să-mi arate calea departe de secetă.

Noaptea e doar o stare. Apusul e doar un început. Atunci răsăritul ce este? Frica de necunoscut ne-nsoțește la fiecare pas și cu toate astea continuăm drumul. Ceasul nu se oprește oricât am vrea și e o întreagă putere deasupra ce nu ne-o putem asuma.

Înainte degetele-ți sunt călăii viitorului și nu-ți poți desprinde gândul de la întrebări a caror răspunsuri sunt chiar sub ochii tăi. De ce fugi pentru supraviețuire? Atât de simplu este să trăiești în această neștire. Atât de simplu ar fi să fii o salcie. Atât de pustie. Pare o ironie dar sălciile văd prea multe lucruri simple ce te pot ajuta să întelegi că ceea ce trăiești acum este doar un moment ce va trece. Atât de trecut este deja azi, încât mâine este acum. Mi-e tare dor de mine din trecut dar sălciile deja m-au văzut. Am pierdut.

Mă duc să plâng cu sălciile și să le mint că va fii bine, ca apoi să fiu mințită de către vânt încotro să mă duc, fiindcă nu știu cum să-ți spun dar m-am rătăcit în Mine, și nu mai găsesc calea de scăpare…

by Leave a comment

Dans.

Sunt sălcii ce au plâns după tine, dragule! Fiindca am ajuns din nou să-ți scriu aici, povestea a ramas la fel de simplă cum ai deschis-o tu. Cu o singură țigară, la un prag de isterie ușoară. Eram doi copii, râdeam la fiecare fum. Cu fiecare fum făceam și câte un pas. Pas al cărui dans nu l-ai învățat niciodată. Eu am rămas acolo, încercând să repet aceiași pași la nesfârșit. N-am putut să merg mai departe. Fumez aceiași țigară din ziua aia și aștept poate o altă continuare a poveștii. Oare ai putea să-mi dai o altă continuare a poveștii?

Ai fi nebun să crezi că te-aș vrea o noapte doar pentru mine, pentru că asta și vreau. Dar acea noapte a turbat tulburată de vântul ăsta uscat. Nici măcar n.ai întos capul după mine în acea seară. M-ai tulburat instinctiv ca și când era doar o altă noapte. O altă țigară aruncată la jumate. Nici n-am vrut mai mult, mă sufocam.

Se auzea muzică din interior. Din interiorul ochilor tăi. Aproape că te-am citit. Mi-a plăcut joaca asta de-a prinselea. Leapșa e rândul tău! Zâmbet în colțul gurii, în colțul străzii, la capăt de oraș la capătul noptii.

Câteodată umerii ni se atingeau și din nou intram în același dans bolnav. Uneori râdeam fiindcă cuvintele-mi pierdeau șirul gândurilor reale. Uneori treceam de limite ușoare. Dar totuși pașii n-au avut aceiași lungime și n-am avut ambiție sa învățăm să ne căutăm. Așa ne-am pierdut. 1-2-3 spre dreapta, mult prea departe pentru a nu fii despărțiți.

by Leave a comment

Si ce daca?

Si ce daca totul ar disparea intr-o secunda? Si ce daca nisipu-n maini se revarsa cascade? Si ce daca iubirea ta infinita s-a finit pana-n noapte? Ce daca?

Degetele-mi sunt impleticite cu ale tale, in miez de noapte. mirosul tau imi leneveste pe coapse. Si ce daca soarele are sa vina? Si vina n-avem pe cine s-o dam? E clar ca-n vazul lunii, noi doi eclipsam.

Explozie, nestemate. Orice rasuflare doare. Apare si-o raza, si-atunci tu te scoli si ma ridici in brate. Ma duci sub vazul pescarusilor curiosi, mal al marii neatins de valuri. Liniste ce te apropie sa ma saruti iute. Atat de liniste. Si ce daca ar face cineva galagie? N-as auzii nimic daca ai fi cu mine.

Paru-ti fuge sub vantul grabit, si-mi strecor degetele mut printre suvite. Te vad cum iti ridici privirea spre mine si-mi zambesti 1000. O mie de zambete de as vedea, pe al tau ti l-as recunoaste. Si ce daca ar fi o mie?

Parca ar fi o vesnicie de cand sunt aici cu tine, parca ai fi o vesnicie. D-aia m-am ridicat si am fugit de tine, de-abia de te mai vedeam. Am intors capul sa te mai vad doar o secunda si ne-am ciocnit de parca ai fi stiut unde sa ma gasesti. Si ce daca s-ar termina clipa asta acum? Eu stiu ca a contat prea mult. A contat prea mult.

M-ai prins de mana si te-ai incruntat, in felul ala al tau bizar. Atat de bizar incat mi-ai facut ochii sa-mi planga, sufletul sa-mi tremure, buzele sa mi se intredeschida si sa-ti apar goala fara cuvinte si fara vreo limita. Si ce daca ai pleca acum? Mi-ai facut acest moment pur.

Dar m-ai sarutat, atat de apasat incat a durut. Ne-am prabusit pe scocile ce ne sfasaiau pieile, dar am tacut. Ne-am rastogolit goi pe nisip slipitor, si-asta a fost magic, fiindca luna aluneca pe corpurile noastre si straluceam. Atat de tare te doream incat degetele mi s-au inclestat in spatele tau si au inceput sa cada comete. Ce liniste. Ce liniste s-a lasat…Fiorii imi curgeau prin vene mai repede ca valurile marii. Si s-a lasat racoare.

Mi-am dat seama ca frica de a te pierde este omniprezenta. dar timpul trece si tu inca-mi ramai. Inca-mi ramai in poveste. Ce nebun. Ce om nebun. Si ce daca s-ar termina totul acum?

by Leave a comment

E deja trecut

Ai ales sa-mi lasi urme de talpi goale pe nisipuri pustii. Ai ales sa fugi cat de parte ai putea razbii. Azi ochii tai nu mai par ce pareau a fii, iar zambetul tau fad a disparut printre gratii gri. Am incercat sa te caut in mii de ganduri, dar azi te-am uitat. Te-am uitat! Ce usurare!

Dar urme lasate pe pielea mea din cauza mainilor tale aspre, au ramas intacte. Daca le ating un fior ma ia la dans pana-n noapte. Amortite brate ce-mi strangeau soldurile cu putere, tremurand de emotie, acum e-o adiere. Un frig ce nu mi-l pot explica. O inghetare treptata a celulelor ca un val ma ia. Dar ai disparut, te-am uitat de data asta.

Din neant iti aud cantecele de chitara, se aud mut, cam ca prima oara. Pe ascuns te ascultam, dupa usi te pandeam. Dand de tine ma speriam si fugeam. E atat de departe acea noapte cand mi-ai cantat note ce nici pana azi nu mi le pot explica. Exista o arta asupra degetelor tale, ce-mi dau fiori incepand din cap pana-n picioare.

Vraja ta se strecoara printre firele mele de par si n-am sa mint dar cred ca asta nu am sa uit. Cum la miez de noapte faceai totul sa para din alt univers, din alta constelatie, concentratia alcoolului din sange mi-era martora vitezei cu care-l faceai sa se plimbe prin vene. Ce glas grozav, ma faceai sa-l aud, printre atatia straini sa vreau sa te sarut. Dar am sa uit. Am sa uit si asta e deja trecut.

Nu pot sa ma agat intr-un timp trecut sa-ncerc sa te simt la infint, e absurd, e o eroare ce-n trecut s-a pierdut. Iti spun la revedere, si-mi dau cuvantul ca a trecut prea mult pentru o noua amintire. E deja trecut ce-ti povestesc acum. E deja pierdut. Ce usurare. Chipul tau incep sa-l uit in reala tacere.

by Leave a comment

1: 26 AM

Inima de sticla ce se zbate-n piept in miez de noapte. Rece de decembrie. Mai frig asta noapte, frison al carui sfarsit nu l-am regasit prea repede. N-am stiut cum sa opresc asta si m-am lasat purtata. Purtata pe brate reci si grele, purtata in gheare si stransa cu putere. Mi-am pus multe intrebari cum ca de ce m-a gasit tocmai pe mine. Cum ca de ce ar fi fost atras tocmai de mine.

Ganduri ce-mi fac simturile sa piara. Ganduri ce-mi fac muschii sa-mi stea in garda. Trecut de miezul noptii cand in ureche imi sopteste vorbe grele. Repede, repede! Trebuie sa ne trezim! Trebuie sa alergam departe fara a avea vreun motiv. Frig ce nici plapumi grele nu-l poate potolii, caci El imi sufla rece pe pielea-mi transpirata si se piteste in pereti. Ma face confuza, ochii imi zburda pe fiecare colt al camerei, dar El in spate-mi sta cu palma uda pe umarul meu gol. Este aici! Fugi!

Imi frec palmele incercand a ma incalzii, dar fluturi in piept se joaca ca intr-o colivie. Gura-mi ramane uscata si nisipie. Acum , aici, dintr-o mie, spune-mi Tu de ce m-ai ales tocmai pe mine?

Se aseaza pe pieptul meu lasandu-ma fara aer. Inspira, expira, inspira expira. Inca sunt aici. Inca respir. Ochii imi raman atintiti in gol si frica mi se strecoara printre degete. Orice ar fi aceasta entitate pare puternica. Dar eu sparg tot si tin capul sus. Nu ma intorc sa-L vad. Inchid ochii si-I raman indiferenta. Rece cu inima cat un purece, ancora grea din pieptul meu pare sa se dezlege si pot sa trag aer din nou. Traiesc! O, Dumnezeule! A trecut si de data asta si traiesc!

by Leave a comment

Hipnoză.

Dulci acadele-s ale tale buze ce-mi topesc ale mele buze goale. Grele. Atât de grele-mi cad, ca bolovanii. Dezastre ce devin răsărituri târzii. M-aș trezii și azi lângă ochii tăi pieruti. Pierzi noțiunea timpului împreună cu mine si asta mă face să-ți tresar în mii de feluri. Care este felul tău preferat? Spune-mi, tu, care e felul tău preferat?

Uneori pare că nu mă auzi, că ești plecat departe, departe de mine cu gânduri la flori care se pierd la o primă răsuflare. Mă asculți. Sunt sigură că mă asculți pentru că văd cum zâmbești prin ochi. Ochi, scoartă de copac, cușcă din care încerc să scap. Mi-e frică să te privesc prea mult, aș putea să rămân închisă pe vecie. Aș putea să rămân închisă pe vecie?

Mâinile tale tremurânde m-au atins o dată. Ți-a fost la fel de frică ca mie. Norii ne sunt martori, căci stăteau curioși de fiecare dată parcă așteptându-ne. Așteptând ale tale cuvinte ce greu se aliniau. Dar odată ce ochii ni se întâlneau, totul în jur tăcea panicată. Totul în jur era o zarvă, o agitație. Dar, tu. Tu-mi făceai inima să se oprească un moment. E prea mult. E prea mult…

Nu-mi fi o iluzie cu gust amar dulceag de cafea ce-mi încălzește cearceaful când luna e plină de ea. Te rog nu-mi fi iluzie a gândurilor târzii ce nu-mi lasă ochii să-mi cadă. Lasă-mă să te scriu în mii de rânduri, asta știu să fac, asta pot să fac. Sa mă las în ale tale palme cu o greutate infinită. Știu că e greu, dar nu-mi da drumul, totul o să se ducă, o sa te duci si tu.

Dar o să cad, nu? O să-ți cad entuziasmată în capcană. O să cad în neștiință, fără voință, fără speranță. Inevitabil am să-ți arunc un ultim zâmbet, ecoul tău. Șarmant și arogant. A fost doar o alta noapte de uitat. Hipnotizant.

by 3 Comments

O, ce noapte!

Palme păpădie ce piere-n apusuri nelimitate. Și cu cât mă gândesc la degetele lui curbate, cum îmi transpiră palmele de parcă ar fi aici în această noapte. O, ce noapte ce-mi permite să ma dezbrac de această dezorientare. O, ce noapte caldă-n iulie ce-mi țiuie în urechi. Îi simt vocea groasă în zeci de vibrații, iar valurile îmi inundă pielea milimetru cu milimetru, doar fluctuații.

O, dar ce dor chinuit de ziduri, chinuit de riduri. M-aș dezbrăca de tine azi, dar mai repede m-aș dezbrăca pentru tine acum. Și-o să uit tot ce-am să-ți spun, și-o să mă pierd în smaralde surd, și-o să uit cine sunt, și-am să alunec dureros pe umărul tău. Am vrut să fac asta din prima noapte dar n-am vrut să mă pierd de aceste șoapte. N-am vrut să mă pierd de această agitație.

O, dar ce noapte, greierii îmi cântă enervant ecoul întunericului. Îmi cântai și tu la coarde ascuțite privindu-mă pe dedesuptul sprâncenelor stufoase. Arogant și rece, detașat și secet. Sinistru de sincer cu zâmbetul pe buze de fiecare dată. Așa cucereai tu oricare alta. O, dar ce nopți mi-ai risipit, lăsându-mi uși deschise pentru totdeauna. Și asta mă înspăimântă pentru ca nu mi-e tot una. Tot una îmi este speranța, și simt ca unicul meu scop este distanța.

Corp ce l-aș mai atinge, m-aș lăsa pradă de data asta, m-aș lăsa toată. Aș vrea să văd cum se simte. Cum se simte să-i cad întru totul? Cum se simte sa fiu a lui, oare? O pasăre care moare.

În gândurile mele el n-a dispărut niciodată și nu-mi permit să-l pierd în această noapte. Nu sunt încă sigură dacă-mi doresc această agitație pentru totdeauna dar știu că pentru el îi e tot una. Pentru el îi e tot una…

Aș vrea să pot să fug mai repede decât gandurile să nu mă mai prindă cu el, dar a ramas cumva ca o lipitoare ce nu-mi cedează și asta mă dezechilibrează. O, dar ce noapte zgomotoasă!

by 2 Comments

Încă una și mă duc

Sideful pielii lui goale m-a orbit de la realitatea asta mică și goală. N-am știut că dacă o sa o privesc o singură dată v-a fi ca și când aș fi privit Soarele. Am încercat să uit, dar a ramas în trecut, trecut așa de actual se pare că nu pot să mai tac mult.

Simt nevoia să vorbesc, să-l aduc în prezent. Să simt din nou pâlpâiala în voce dar totuși să nu fac nimic. Aș vrea să simt din nou mai multe dar cu toate astea sa nu fie veșnic.

Cuvintele sunt grele, e mai ușor să le adun în piept. Să-mi dau drumul ca niciodată și să-l revăd zâmbind. Poate e păcat păcatul ce-l comit, dar poate asta e viața unde am aterizat scriind. Scriindui lui veșnica mea pasiune nedespărțită de trup, scriindu-i lui subtil nearătându-i deloc. În loc să mă simt libera și să zbor, prefer să tac și să nu mă mișc din loc.

I-am scris de multe ori fără să cer un răspuns, iar el nu știe și nu va ști nimic în plus. I-am zâmbit de multe ori în colț într-un colț singură cu o țigară tremurând de frig, învelită doar cu căldura luminilor urbane. Și-am acceptat să uit pentru că doare. Am acceptat să plec pentru că nu-mi dă altă schimbare.

Val după val, părul lui castaniu și aspru se ondula de fiecare dată când întorcea capul, iar sprânceana lui stângă se arcuia de parcă-mi despica pielea acolo. Acolo, fix acolo, în întuneric, în frig, în înghesuială, unde oamenii se ating fără să vor. Poate și eu îl atingeam fără să vreau, asta mi-era scuza.

Mi-e dor. Mi-e dor să simt că-s din nou dorită, vrăjită și privită. Am să adun bucățică cu bucățică, și-am să ajung să-l mai văd pentru o clipă.

by Leave a comment