M-am indreptat spre camera mea, m-am impodobit rapid cu un halat albastru, mi-am uscat parul castaniu si am cautat in buzunarul bluzei dupa bilet. Spre disperarea mea nu era acolo. Nu-mi venea sa cred acum cateva minute era acolo, era imposibil sa dispara instantaneu.
Dezamagita iau telecomanda si aprind televizorul. Prima stire a fost cea cu incendiul. Chiar a fost real. Dar daca a fost real atunci cum de a disparut totul inainte sa apara Carla? Era vorba despre un baiat din vechiul meu oras Wisconsin… Hm, era ciudat ca acel baiat imi stia numele si era si din acelas oras cu parintii mei.
Eram din ce in ce mai curioasa de ce scrie pe bilet. Oare unde poate sa dispara? Poate l-am scapat din gresala pe jos. M-am grabit sa ies afara sa-l caut dar a fost in zadar, m-am intors in casa uda leoarca ca si facuta baie. M-am asezat ingandurata pe capul patului cu coada ochiului am zarit o hartiuta pe masa.
– Carla? Ai lasat tu vreo hartie pe masa?
– Hm nu, o sa-mi amintesc cand voi iesi de la dus.
Entuziasmata am deschis biletul. Uluitor, nici nu-mi puteam imagina, ce am vazut pe acel bilet m-a cutremurat. Era gol! Am inceput sa tremur si am simtit o mana p umarul meu rece.
– Carla, tu…
M-am intors si am trasarit grav. Inima mi s-a oprit pentru cateva secunde si am inceput sa lacrimez. Nu staim de ce plang dar baiatu acela…, acel baiat infricosator cu ochii negrii ca intunericul si parul negru ca abanosul s-a intors din nou.
– Vrei sa afli ce scria pe bilet?, spune el in soapta la urechea mea inghetandu-ma total.
-D..da.
– Atunci ar trebui sa sti ca tu esti medium, iar eu sunt doar imaginatia ta, biletul acela tine doar de imaginatia si sufletul tau. Daca vrei sa afli ce scrie, straduieste-te!
Dintr-o data tot praful s-a ridicat in sus si s-a lasat racoare, copilul a disparut. Oare chiar eram medium? Puteam eu, o simpla creatura sa fiu o fiinta atat de speciala?
– Hei Anne? Ce-i cu frigul asta? Inchide geamul. Despre ce hartie vorbeai?
– Ah nimic, era doar un bon alimentar.
Speriata de tot ce ma inconjoara am luat foita, presupusul mesaj si m-am tot gandit. Stateam cu pixul in mana, imaginandu-mi ceva ce ar putea exista. Minutele curgeau, iar pe mine ma cuprindea o durere de cap groaznica. M-am concentrat pana la ultima suta de rabdare din mine. Am decis sa ma dau batuta. Nu eram medium. Eram doar o nebuna.
Pe neasteptate pixul mi-a sarit din mana si a inceput sa scrie…
Decembrie 1997. 