Capitolul 2

– A…a…ai vazut asta Carla? spun eu putin confuza.

– Ce sa vad?

– Uite-te la ibric,strig speriata.

– Asa si ce ar trebui sa vad? E un ibric cu apa si se pare ca fierbe… ai uitat sa-l iei nu-i asa?

Destul de confuza am ridicat din umeri si am suspinat adanc, pe fata mea aparand un mic zambet fals.

– Da, am uitat.

Stiam ca tot ce se intampla e doar in imaginatia mea, daca as fi incercat sa-i spun altcuiva probabil m-ar fi considerant nebuna. Poate chiar sunt.

Am luat ceasca de cafea, am aruncat doua lingurite de zahar si am baut-o incet. Cerul parea sa se inoreze si am decis sa merg singura la cumparaturi. Era periculos sa iesi pe vremea aia. Am luat cheile de pe perna si m-am indreptat spre usa:

– Carla ai grija ce faci, eu am plecat.

Cand am apropiat cheile de usa pur si simplu au fost respinse, parca cineva ma tinea strans de mana sa nu o incui. Am inchis ochii pentru doua secunde si am repetat in gand: ” e doar imaginatia mea”.

-Nu ai plecat inca?, intreaba Carla.

– Nu, eu.. incuie tu usa te rog.

Nu stiam ce se intampla cu mine, iar micile incidente erau cat mai dese si din ce in ce mai infricosatoare.

Am coborat scarile lucioase si prafuite ale casutei si am calcat iarba degerata. Era racoare… cam un inceput de iarna. Dintr-o data totul era alb, incepuse sa ninga abundent. Pe jos asternandu-se un covor impresionant de nea. Vedeam doi copii care alergau. Unul dintre ei era imbracat intr-un hanorac albastru cu blugi negrii, iar celalalt avea o geaca neagra cu gluga asezata exagerat pe cap. Nu ii se vedeau ochii, dar parea atat de malefic… a ridicat fata. Privirea mea ii cauta privirea lui, voiam sa-l vad, inima-mi cerea asta. Dar am inghetat…

Avea niste ochi straini,stranii negrii ca intunericul negasit de lumina; ma pierdeam in legenda lor. Mi-era teama. Fiorii m-au cuprins si ma simteam incoltita si la propriu si la figurat.

Ma privea fix si atent, parca analiza orice respiratie pe care o faceam. A inceput sa paseasca. Fiecare pas lasa urme negre pe zapada perfect alba.

~ Am inceput sa tremur.~

Ajunsese fix in fata mea, a ridicat bratul pentru a ma saluta; decorul s-a schimbat complet era din nou admosfera racoroasa si nu ningea. Chipul baietelului se transformase intr-un chip inofensiv cu aceeas ochi negrii si infricosatori.

– Hei, hei… am vazut ca te-ai oprit brusc, s-a intamplat ceva?, spune baietelul chiar speriat.

– Nu..

– Esti noua pe aici, nu-i asa?

– Da. Ai putea sa-mi spui unde pot gasi cel mai apropiat magazin?

– Sigur.

Eram confuza, nu intelegeam care era realitatea cu adevarat. Nu staim cine sunt, ce sunt si ce se petrece. Aveam in mine sute de intrebari fara vreun raspuns concret.

M-am indreptat spre magazin. Picioarele imi tremurau dar nu stiam din ce cauza. Ba ca imi era frig, ba ca imi era frica. M-am grabit sa iau totul si m-am indreptat spre casa. Nici nu-mi daduse-m seama cat de repede trecuse timpul. Deja era intuneric. Luna isi luase locul.

Aleea pe care mergeam era inconjurata cu lumini puternice. Ochii ma dureau cand le priveam. Am lasat privirea-n jos si-mi priveam adidasii, erau murdari. M-am aplecat sa-i sterg si o forta puternica m-a impins si m-a trantit jos.

A fost ca o adiere de vant violenta. Am ramas jos si lacrimile imi faceau o parada pe obraz. Nu stiam ce-i cu mine, tremuram din toate partile. Era asa de pustiu pe acolo, vantu imi deranja urechile de la vajaitu puternic si apasat. Mi-am adus aminte de Carla, probabil era ingrijorata. M-am ridicat de jos, am privit atent in jur si am alergat spre casa.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s