Capitolul 7

M-am impiedicat de o radacina serpuita de copac exact in fata unor pietre funerare. Simteam cum o mana imi atinge parul si imi sopteste la ureche:

– Eu sunt~

Era Mark. Parca nici nu ma speriasem indeajuns pana nu i-am zarit iar ochii lui albastrii. Straluceau! Erau singurii ce straluceau in toata bezna de afara. Uitasem de ce am venit acolo. Uitasem totul.

* * *

M-am trezit din acel sentiment ciudat. Eram in aceeas admosfera tacuta si sinistra din cimitir. Am ridicat privirea spre cele doua pietre de morminte. Mi-era frig. Ma simteam incoltita. Respiratia aproape-mi cedase dar inima-mi batea rapid. Am zarit doua siluete. Aveau chip batran, de statura medie; imi pareau asa de cunoscute incat am strigat:

– Mama!

Speriat Mark m-a imbratisat; acele brate calduroase care m-au facut sa incremenesc.

– Hai sa mergem! Am bantuit destul prin acest cimitir, spune Mark cu o voce tremuranda.

Nu voiam sa plec. Ceva sau cineva ma voia acolo. Eram asa de confuza si ingandurata…

Mark m-a prins de incheietura strans si m-a tras inspre iesire. Am mai tras cateva secunde cu ochiul spre cimitir. Cele doua siluete inca erau prezente acolo. Eram inspaimantata dar in acelas timp aveam inauntrul meu o caldura sufleteasca.

Odata ajunsa acasa aprind lumina increzatoare muscandu-mi buza usor. Carla adormise deja si nu voiam sa o trezesc. Mi-am amintit de ce scria pe biletel. Cele doua litere: ” A, K” . Apoi mi-am amintit ca am strigat : “Mama!” la cimitir. Pe mama mea o chema Anastasia iar pe tatal meu Kazemir; exact initialele lor erau pe hartie. Asta inseamna ca..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s