Capitolul 9

Intr-un final s-a hotarat. Inima nu a incetat sa-mi bata ba din contra o facea cu putere. Imaginea a inceput sa mi se clarifice. Am respirat adanc, iar undeva in mine am simtit caldura, acea caldura sufleteasca densa si apasatoare. Am mai tras o privire speriata in jur si am reusit in final sa sterg fotografia. Doua chipuri senine zaceau. Incercam sa vad mai departe de acea poza dar nu ii gaseam nici un rost. Unul dintre chipuri era imbatranit. Cateva riduri la nivelul funtii, ochii mici intredeschisi. Nu reuseam sa le vad culoarea, fotografia era alb-negru. Cel de-al doilea chip era infatisarea unei femei, nu eram genul sa judec oamenii dupa fata, dar fata aceea imi arata o anumita durere, putina aroganta, mandrie. Nu mi se pareau cunoscute asa ca m-am ridicat de jos si m-am indepartat incetisor.

Am pasit incet fara sa ma uit inapoi.

– Bau!

Pentru o secunda credeam ca am uitat sa respir. Am intors capul speriata si am fost prinsa de brat. Era Mark. Acel baiat deloc simplu. Citeam in privirea lui multa mandrie de sine, iar atingerea aceea parca ma facea sa visez mult mai profund. Nici nu mai eram speriata.

– Hei…imi pare rau ca te-am speriat. Ce faci iara aici? spune el incruntat.

– Eu…sti inca eram curioasa. Nu am mai vizitat de mult o biserica in amanunt, spun eu. Nici nu m-am gandit o secunda daca propozitia mea a avut sens sau nu, am dat din cap si am zambit.

– Hai sa te conduc acasa, spune el cu buzele arcuite semn al unui zambet deosebit.

Mi-a dat drumul la mana si m-a imbratisat. La inceput imbratisarea era calduroasa dupa era exagerat de stransa insa nu am vrut sa-l opresc, probabil era una din viziunile mele. Privirea a inceput sa se incetoseze si imi auzeam propriul puls. Mainile lui se plimbau pe spatele meu jucause, dar s-au oprit, iar unghiile lui au trecut prin bluza mea din casmir. Simteam fiecare zgarietura dar nu ma durea. Nu aveam nici un fel de durere fizica. Mi-a soptit cu o voce domoala la ureche:

~Trebuie sa ma cunosti.

Dar l-am impins cu mainile cu toata puterea si i-am tipat:

– Te cunosc deja!

Dar nu era Mark, era o personalitate total schimbata, semana foarte mult cu baietelu misterios cu hainele negre; insa avea acei ochi albastrii, inca erau albastrii si nu-mi putea da seama ce se intampla.

– De ce imi faci asta?, spune El apasat.

– Ce iti fac?, spun eu timida.

Asta a fost una din intrebarile mele fara vreun raspuns. Am ramas nemiscata cu mainile atarnate pe langa corp asteptand acel raspuns. Ma uitam la infatisarea noului baiat, era ingrozitor de trista: o camasa sifonata neagra cu niste pantaloni rupti aruncati in scarba pe acel corp care-l avantaja. Timpul se derula asteptand raspunsul. Dar nu mi-a fost dat si il priveam in ochii aceia albastrii, iar el ma privea la fel de atent.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s