Ajunsa in fata portitei ruginita de vechile ploi, am zarit-o pe Carla exact pe punctu de a incuia usa.
– Carla, ce facii?
– Oh aici erai. Vroiam sa vin sa te caut, am fost ingrijorata, esti bine?
-Sunt bine…
M-a imbratisat cu o caldura insuportabila; ma ardea, iesea abur din mine, stiam ca iar am o viziune, dar parea prea real.
– Stai, te rog, da-mi drumul!
Am luat-o de umeri si am zguduit-o puternic, in locul ochilor verzi au aparut acei ochi negrii inghititi de intuneric, ii mai vazusem de cateva ori. Teama ma imbratiseaza si ma simteam neajutorata. Am luat-o in brate inca o data gandindu-ma ca totul va fi bine dar si-a bagat ghearele in spatele meu si m-a zgariat lasandu-mi taieturi grave; nu le vedeam, dar le simteam.
– AAA!
– Ce s-a intamplat?, intreaba Carla adormita.
Eram treaza, aseazata in pat. Cum era posibil?
– Carla, cat este ceasul?
– 3:00, de ce intrebi?Iar ai avut cosmar?
– Da, cred ca da…ce s-a intamplat dupa ce m-am intors acasa?
– Pai ai zis ca vrei sa te odihnesti si te-ai culcat.
Carla si-a pus perna pe cap si a inceput sa sforaie. Ma gandeam la tot ce-i mai rau si ma asteptam la orice, dar ochii mei s-au inchis si am cazut intr-un somn periculos.
* * *
Dimineata nu a fost la fel ca celelalte, soarele nu a vrut sa se mai arate, iar norii au inceput sa planga. M-am ridicat din pat, m-am sters la ochi si m-am apropiat de fereastra cu pasi marunti. Papucii imi tarsiau pe podea. Mi-am pus cotul pe micul suport de la geam si m-am pierdut in ganduri. Pe spate am simtit fiori de gheata, am incremenit de frica. In ploaie am vazut o masina, o masina neagra, lunga, nu era cunoscuta, dar langa ea era o masina de politie si una de pompieri. Am vazut niste flacari cum inundau victima. M-am grabit sa ajung afara. Poate puteam ajuta dar nici macar ploaia nu putea ajuta. Am vazut acel chip, acel chip inundat in toata splendoarea lui in flacari.
– Te rog ia asta, tine asta, e pentru tine Anne!, spune omul.
Am ramas uimita si socata, mi-am auzit numele. In urmatoarea secunda am avut o senzatie de dejavu. Persoana a intins mana cu biletul dar nu ajungea la mine asa ca l-a pus in gura. Am incercat sa-l apuc dar flacarile ma ardeau. Mi-am adus aminte ca am visat asta, era straniu… nu prea ma puteam concentra pe moment.
Intr-un final am apucat biletul, l-am bagat in buzunar si am privit uimita cum acel om a fost inghitit in fata politistilor si a pompierilor care au ramas pur si simplu impietriti; si a ploii care nu a ajutat cu absolut nimic.
– Anne, de ce stai in ploaie? striga Carla.
– Pai a fost un accident, voiam sa ajut, spun eu deprimata.
– Dar nu vad nimic… Anne te rog hai in casa.
Putin confuza bag mana in buzunar sa vad daca inca mai am biletul, zambesc cu o jumatate de gura simtindu-l inca acolo si zic:
– Vin acum Carla.
Decembrie 1997. 