Capitolul 10

Privirea lui scufundata in tacerea cimitirului ma cutremura. Voiam sa alerg spre el si sa ii spun ca imaginatia-mi joaca feste imbratisandu-l strans, dar in acelas timp voiam sa fug de acolo si sa nu mai privesc inapoi.

– Anne? Anne strig la tine de un sfert de ora, spune Mark.

Nu trebuia decat sa-mi intorc capul ca l-am vazut, acei ochi albastri si…si atat. Era el.

-Ce naiba s-a intamplat? Explica-mi asta!, strig eu.

– Ce as putea sa explic Anne? Tu te uitai in gol iar eu strigam dupa tine. Vrei ceva mai clar de atat?

Nu am vrut sa-l supar, poate chiar asa era. Mi-am rasfirat degetele prin par:

– Atunci e ok, sunt cam obosita.

– Hai la mine acasa, fac un ceai si prepar si o mica cina. Nu sunt doar baiatu cu pizza, spune el parca laudandu-se.

Am inghitit in sec si i-am acceptat propunerea. Am ianaintat cu pasi apasati spre iesirea din cimitir. Ma tot gandeam la printii mei si ma cuprindea o teama sufleteasca. Tot ce s-a intamplat nu era o joaca, iar daca asta era un joc, eu eram prinsa in propriul meu joc. Calcam pe pamantul inghetat iar acesta trosnea. Nu am scos un cuvant tot drumul. Nici eu nici Mark.

Casa lui parea mai intreaga ca a mea. Portite mici rosii ca sangele. Chiar am fost tentata sa ating pentru a ma convinge. Dar era o culoare nesidefata pe o suprafata aspra. Casuta avea ferestre imense unde se reflecla luna cu cate un ghiveci de trandafiri la fiecare. Usa era din fier. Am trasarit la contactul cheilor in usa, apoi am oftat adanc. Am intrat pe holul infinit. Imi placea sa-i zic asa cu toate ca avea un capat unde se termina pare a fi fara sfarsit.

– Prima la stranga. Asteapta-ma pe canapea, poti si sa citesti daca te pasioneaza, spune el.

Am intrat in camera tacuta. M-am asezat elegant pe canapea si am privit in jur. Erau rafturi cu carti de diferite marimi. M-am ridicat si am ales una la nimereala. Am rasfoit-o si citeam printre randuri. Era vorba despre miraculoasa putere a oamenilor care au viziuni si simt unele stari fara vreun motiv anume. Staim ca asta mi se intampla si mie, dar niciodata nu am fost curioasa sa vad ce inseamna asta. Am dat peste cuvantul “medium” si mi-am adus aminte de copilul in negru. Candva mi-a spus ca eu sunt ceva de genu, dar eu nu l-am crezut. Am inchis cartea si ma gandeam ca poate chiar e adevarat.

Intre timp a aparut si Mark inconjurat cu un sort de bucatarie cu o tava cu cescutele de ceai si cu inca una cu doua farfurii de…nu-mi putea da seama ce este.

– Scuze ca a durat atata sper ca nu te-ai plictisit.

– Cum sa ma plictisesc, e minunat aici la tine.

– Serveste-te, imi spune el.

A asezat cele doua farfurii pe masuta si fara sa-l mai intreb gustam deja.

– E bun?, intreaba el nerabdator.

Spre uimirea mea era foarte bun.

– Da, raspund eu cu un zambet larg pe fata. Dar mi s-a sters parca cu buretele cand l-am vazut pe Mark din nou schimbat. Era exact ca la cimitir. ~Ce se intampla cu tine Mark?, intreb eu cu vocea tremuranda.

– Nu iti pot raspunde, sti deja raspunsul.

Dar care era raspunsul? Nu il gaseam. Mark isi schimbase din nou infatisearea si ma privea calm de parca nu s-ar fi intamplat nimica.

– Ma bucur ca-ti place la mine, este deja foarte tarziu ti-am pregatit o camera la etaj. Cred ca te descurci sa ajungi.

-Multumesc, spun eu, dar nu este nevoie chem un taxi si ma duc acasa.

– Este ok scumpo. Ramai aici.

Nu intelegeam de ce insista dar m-am ridicat si m-am dus sa caut camera de la etaj. Scarile zgartaiu si era din ce in ce mai intuneric. Nu ajungeam la intrerupator ca sa aprind lumina, dar s-a aprins dintr-o data singura si in fata mea am vazut-o!…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s