Te tot aștept pe tine…

tumblr_p6o3aj2XsL1sox1blo1_1280

Ceva mă agită și mă neliniștește. Poate-i sărutul tău, amprente. Poate-i numele tău, sever în cuvinte discrete. Poate-i vrăjeala ta, oxigen. Poate-i privirea ta. Ești cuceritor și plin de secrete. Crezi în infinit dar ești deschis spre limite.

Am ajuns așa de rău încât am venit doar să te privesc. Am ajuns așa de rău încât azi nu mai încerc să nu trișez. Am ajuns așa de rău încât mă întristez. Aștept să intri iar, aștept să-mi faci cu ochiul, aștept seara ce-mi aduce cu Luna enigma în palma ta.

Parfum de primăvară, prima oară când mă simt încătușată. Prima oară când nu mai am nimic de spus. M-ai încuiat. Mi-ai bătut în ochi speranță și încă nu pot să uit. Nu pot să trec peste tine, un necunoscut! Ce nebun! Ce nebun să fii să ai tot și defapt să nu ai nimic. Cât de neinspirat să fii să crezi că totul va trece și să fii conștient că nu vei rămâne cu nimic.

M-ai distras de la tăcere, nu mai vreau adiere. Aștept furtuna pe care mi-o poți da, chiar de va fi prima și ultima. Chiar dacă totul o să treacă, și ochii tăi or să tacă, și brațele tale o să se-ascundă, picioarele n-o să te-asculte, toate vorbele mărunte or rămâne mute, iar eu? Eu, dragul meu, am să rămân înfrigurată, dezbrăcată, cu ochii umezi speriată, abandonată, puțin uscată, parfumată de tine, aburită de cuvinte, cu gânduri străine, o să-mi doresc tăcere și-o să-mi zaci în minte ca cel mai agitat val din Mai. Mai repede m-ai îndepărtat de mâine știind că tu azi zâmbești alteia cum mi-ai zâmbit mie. Mai repede m-ai recrea pe mine decât să-mi zâmbești în colțuri printre străine.

Greu mai treci tu. N-am nevoie să retrăiesc asta cu tine! Ești prea mult pentru mine! Prea mult din mine ai stricat atingându-ți buzele de mine. Prea multe strigăte te cheamă aproape de mine. Dar eu-mi păstrez tăcerea și tot odată îmi epuizez liniștea.

Advertisements

Diamante.

tumblr_oe2dr27Ixk1tu3avjo8_1280

 

 

Ochi diamante, dinamita căruia îi dau foc. Ești pasiunea mea de ani fără noroc. Ești limita ce-mi stinge lumina de tot. Ești fructul interzis. Ești ceea ce mi-am promis că rezist. Ochi diamante, mi-e frică când mă privești. Mi-e frică să mă privești! Ești cum te-am cunoscut, puțin din toate, puțin prea- prea și foarte- foarte. Ești tentația anotipurilor mele. Ești hoțul ce-mi fură particule din mine.

Atat de trecători-ți sunt ochii, dragule, atât de trecători! Atât de rău mă fac să tremur,dragule, atât de rau! Atât de nonșalant ești astazi, dragule, atât de nonșalant! Atât de caldă-ți e pielea goală, dragule, atât de cald! Atât de subtil îmi zâmbești, dragule, atât cât îmi zâmbești! Dar eu atât de pierdută-s, dragule, atât de pierdută! Prinde-mă de mână, dragule, doar o clipă!

Cearceaful tău o să păstreze tremurul și râsetul meu, întrebările fără răspuns și privirea mea debusolată. Cearceaful tău o să te mângâie și altă noapte. Ți-am zis că-s o psihopată,  nebună și sentimentală, dar ai preferat să mă chemi și a doua oară. Ce răscoală! Ce răscoală, dragule, ce răscoală!

Îmi tremură inima și buzele-mi  sunt arcuite. Azi e vina ta că am atâtea cuvinte. Azi e vina ta ca mă bucur pentru mâine. Azi e vina ta, dragule, e vina ta! Îmi tremură și mâinile și vocea lângă tine. Dar n-am să uit, dragule, n-am să uit, clipa asta ține puțin pentru mine.

Aștept și azi, aștept și mâine să văd ochi din diamante uitandu-se la mine. Aștept și azi, aștept și mâine să țin capul sus și să-ți zâmbesc de parcă nu ți-aș fi fost pradă vreodată! Cu-un picior în capcană cu altul pe stradă, așa am să-ți zâmbesc pe viața!

Subtil.

tumblr_ogu9n2BvDX1uil691o1_540

Mi-am ascultat al gândului cuvânt după cuvânt și am ajuns Aici. Aici momentul e Acum și nu-s sigură pe ce-mi zici. Dar în darul tău m-am regăsit, un veșnit sfeșnic ce-ai ars și-ai stins; un veșnic fum ce din foc l-ai trimis mi-a inundat creierii din răsărit în răsărit. Am așteptat mesajul tău adormind. Știu că aștepți ca eu să-ți zic. Știu că aștepți să-ți zâmbesc din nou. Nu mă căuta! Nu mă căuta în infinit. Azi am venit!

Mâini reci și râsetul ce nu-ți  convine, nu-s matură dar m-am pierdut undeva în tine. Am încercat să fug dar toate drumurile duc la tine. Am încercat s-ascund, dar e evident că nu pot sa-nfrunt. Prea mult pentru mine. Ești prea mult pentru mine! Și-mi mușc buza iar cu gându-n zadar, în zahăr pudră ce se transformă în scrum de țigară fiindcă am emoții și începe să doară.

Ai răscolit un suflet, ai agitat un zâmbet. Încerc să nu-mi pun gândul cu tine. Orice trăsărit mă-nvie, orice melodie îmi aduce aminte de tine. Cântă-mi străine! Cântă-mi și azi c-am să vin iar la tine.

Am încercat să nu-mi lipesc buzele de necunoscut, să-ncerc să-l țin departe n-am putut. Să-ncerc să-l las de-o parte am crezut. Păcat că din păcate am născut, iar visul meu în noapte încă n-a scăzut. Am crescut pasul spre mărul cazut și-am să mușc mai lent ca să-l și gust.

 

 

Plăpumi.

tumblr_p2cbdeUYkK1sgxindo1_1280

 

Și noaptea crengile se zbat în mii de plăpumi. Câte geruri nu mi-aș dorii să simt cu tine cu atât mai multe-mi provoci. Și câte nopți mi-aș dorii să închei cu tine d-aia fug .Fug și nu-mi iau rămas bun fiindcă nu am reușit să plec oricum.

Și noaptea crengile se zbat în mii de plăpumi, mai reci , mai calde,mai ude ca ploaia. Mai libere, mai strâmte, mai iuți , rapide sau lente, te rog să nu mă uiți… Și crengile aud tot ce oamenii nu pot vorbii și ele păstrează secrete ca noi muritorii.

Și noaptea crengile se zbat în mii de plăpumi, azi mai goale,mai fragile,mai fine, mai subtile. În tandem cu vântul dansează până-n zi, așa-ți dansez și eu printre străini. Cu mâini reci și buze mușcate, azi aș sta cu tine peste noapte.

Și noaptea crengile se zbat în mii de plăpumi, eu în cearceafuri, eu în gânduri, eu în lupte cu surzii, tu? Tu? Vreau să fiu liberă în gânduri la fel ca tine, nu mă pot opune picioarelor, poți să-mi spui de ce am venit? Îmi e greu să respir și să simt .

Și eu mă zbat ca să nu-ți vorbesc azi. Mă opun, mă adun, mă răzbun, nu vreau să te ating, să te simt acum. Dar până și crengile se zbat în mii de plăpumi, iar eu nu. Dar până și zorii ating apogeul, iar eu nu. Dar până și ritmul își greșește pasul, însă eu nu.

În ochii tăi se întâlnesc Soarele și Luna, îmi aduci Apocalipsa. Lipsa de apă și sete nebună, lipsa de cunoaștere și cercetare, lipsa de dezlănțuire și recreație, lipsa de atenție și atracție. Tu ești culoarea din Deșert și vocea din gând. Tu ești și vei dispărea cum ai apărut. Tu ești nisipul ce-l mută vântul țipând. Nu știu cum de te-ai oprit… chiar nu știu cum de te-am oprit.

Uneori aș vrea să mă zbat în mii de plăpumi asemeni crengilor în noapte și asta nu o pot face decât cu un visător. Am visat să urc pe nori și să-mi dau drumul atat de tare încât să zgudui pământul și am visat că o să te tin de mână printre plăpumi și n-o să vedem nimic în jur, jur pe stele că n-am să încerc să adun. N-am să încerc să impun. N-am să încerc să sugrum. Consider că viața nu mi-e scrisă încă și singurul scriitor al meu sunt eu. Și tu? Și tu acum…

 

2017.

 

DSC_0088

E ziua mea și-mi tai din piele carne, mușc buza, încerc să schimb Muza. Încerc să resping orice sentiment. Tot ce mi-aș dorii de ziua mea e să nu mai simt nimic. Dar simt.

Azi este cea mai urâtă zi din decembrie. Nu ninge, ci plouă. E ceață și ger. Mă dezbrac totuși. Nimic nu mă poate sfâșia mai rău deât Indiferența. Nimic nu mă poate îngheța mai mult decât Umilința. Nimic nu mă poate face mai nesigură decât Ignoranța. Și-a-și da orice să fie iar 1 Decembrie târziu în noapte, să simt căldură, iubire și speranțe false; să mă mintă iar că-mi e alături și să arunce cu cioburi.; cu “Te iubesc-uri” rare; cu tot ce nu are; cu toate armele letale. Să mă arunce în aer ghemuită și să mă spulber în mii ca o dinamită, să mă facă fâșii, să nu afle niciodată ce simt. Mi-aș fi dorit să nu afle niciodată ce simt . Aș da orice și azi să uit. Aș da orice și azi să n-aud. Să fie iar 1 Decembrie. Să nu aud țipete, să nu aud regrete, să nu aud cuvinte mute, să nu-L aud cum nu aude. Poate nu mi-aș mai fi făcut speranțe false poate nu aș mai fi așteptat cu nerăbdare cuvinte murdare. Minciuni frumoase. Poate așa e sa fii drept. Poate a ales corect.

Zâmbet timid, oare pe cine pot să mint? Oare pe cine mai pot să mint? N-am cerut Luna deși aș fi așteptat după ea. N-am cerut nici Soarele deși-s răcită și-ador căldura. N-am cerut Marea fiindcă e departe și știu că are grijă de surioara mea. N-am cerut nici Vântul fiindcă știu că nu-l pot păstra. Și n-am să cer nici Umbra atunci când în întuneric nu mă poate urma.

Sunt mai singură acum ca niciodată. Și nu mai am ce să aștept, trebuie să mă ridic odată și să plec. Nu mai am pe cine să aștept. Am fost uitată, ruinată și risipită de ceață. Am fost răspândită pe vânturi nedrepte. Și-o să fiu hărțuită de nisipuri mișcătoare, ce-mi intră în ochi și nu mă vor lăsa să mai văd. Sper din suflet să pot. Sper în mii de feluri să nu mai simt nimic.

Au fost câțiva ochi ce m-au fericit, au fost câteva momente care mi-au arcuit buzele lent, prea multe momente care m-au făcut să plâng, aș putea să înșir mii și tot ar fi scurt. Au fost cateva mesaje care m-au făcut să râd, și pot să mulțumesc și unui necunoscut. Pot să mă simt în siguranță cu tot ce am pierdut? Nu. Dar El cum se poate simții în siguranță cu tot ce a pierdut?

 

Nu-i pentru mine.

 

18527873_1175937432517147_3338027247596326537_n

Azi e timpul. Azi e timpul când nu mai are rost să aștept. Nu mai are rost să aștept cuvinte, atenție, iubire. E timpul când nu mai are rost să încerc, nu mai are rost să mă exprim, să mă explic? M-am explicat nopți cu lacrimi în punți de palme și tot nu a fost de ajuns pentru El. A venit timpul când nu mai am dreptul să pun întrebări, timpul pe care l-am avut a fost limitat în ochii Lui.

Nu am fost niciodată mai sigură că a venit timpul. A venit timpul să mă îndepărtez, să tac și să nu mai oftez. A venit timpul când nu mai trebuie să trag de ce nu-i al meu. A venit timpul să privesc și să nu mai iau decizii, să merg. Dacă aici nu pot ajuta, o să plec. Sper să plec. Sper să pot să plec. Nu am fost niciodată mai sigură că o să reușesc.

A venit timpul când mi se taie respirația, când rămân pe loc, când gândurile fac mișto de mine și mă sufoc. Ard, iau foc dar nu o să mai întorc capul după ce a fost. Dacă o să-mi fie dor? O să-mi fie, dar ce fac nu-i pentru mine. Nu-i pentru mine…

A venit timpul când nu mai am cui să-i vorbesc, nu mai am cui să mă împărtășesc. A venit timpul când sinceritatea mea nu mai e potrivită, iar eu când mă uit la mine în oglindă mă văd tristă. Tot ce fac nu-i pentru mine… Nu-i pentru mine.

A venit timpul să mă ridic și să plec, timpul să nu mai deschid gura, să nu-mi mai deschid inima. A venit timpul să mă îngheț, să uit din nou de mine, să nu trăiesc. A venit timpul să fug, să uit, să mă desprind de un trecut trecut. Atât de trecut e trecutul încât mă doare, dar la ce atâta durere dacă El m-a uitat și-i rece? A venit timpul să mă despart de durere. Chiar dacă tot ce fac nu e pentru mine…o să trec prin viață ca un curent și sper să nu rămân sub pielea nimănui fiindcă nu merit.

Străin.

tumblr_ompr7lJfNl1r352jbo1_500

 

Mai străini decât doi oameni ce s-au iubit de ani nu poate fi nimeni.

Mai srăin decât cel ce mă privea cu ochi calzi și blânzi nu poate fi nimeni. Mai străin decât cel ce mă mângâia zi de zi, câteodată noapte, nu poate fi nimeni. Mai străin decât cel ce îmi șoptea te iubesc-uri la fiecare plecare nu poate fi nimeni. Mai străin decât cel ce mi-a îmbrățișat prima dată maâna nu poate fi nimeni. Mai străin decât cel ce mi-a sărutat buzele și mi-a intrat sub piele nu poate fi nimeni. Și acum mă întreb de ce mai străin ca omul ce îmi ocupa toată viața nu poate fi nimeni…

Gust sărat pe buze îmi lasă doar străinii, și cine-s mai străini ca oamenii din inimi? Cine-i mai străin ca tine acum, iubire? Fiecare celula întinde brațe spre tine, dar totodată lacrimi mă fac să stau departe știi bine. Ce poate fi mai străin decât respirația ta lângă mine… Ce poți face tu să nu mai fi străin când m-ai îndepărtat de tine?

Mai străin decât cel ce mă făcea fericită nu poate fi nimeni. Mai straină decât amintirea lui nu poate fi a nimănui. Fiindcă așa de repede se poate înstrăina iubirea. Fiindcă așa repede se poate înfiripa ura.

Mai străini decât ochii lui frumoși căprui nu pot fi ai nimănui. Deși-l ador și-l port în gând, mai străin ca el nu poate fi nimeni.

Oricât de multă iubire îi port lui sub piele, n-am s-o nărui pentru nimeni. N-am s-o nărui. Oricât de străin mi-ar fi el în față… sub piele mi-e senzație azi, mâine și până mi s-or închide ochii.

Sunt departe.

tumblr_o9k7ebU3rN1rm6ivvo6_400

Strâng ace în palme și nu simt că mă doare. Aștept cu nerăbdare și nu simt că-s entuziasmată în vreun fel. M-am plictisit să aștept și nu mai dau atenție mereu. Uneori sunt prea schimbătoare ca să mă mai vrei. Alteori eu văd dorința în alți ochi, dar ai tăi…

Aș fi vrut să nu fac diferența între iubire și dorință. Dar inima-mi bate iubire și mâinile-mi cauta piei străine. Mi-aș fi dorit să nu mă fi lăsat să plâng azi. Aveam nevoie de tine. Dar bine că știi și tu că bine nu există decât în filme. Mi-aș fi dorit să nu mă doară iubirea, poate nu aș mai fi eu jucaria.

Uneori uit că timpul uită dar eu nu… Eu nu…Tu ai reușit să imprimi în mine ceva ce va rămâne nederanjat. Dar ochii mei se uită dezatașat.

Am renunțat să mă mai gândesc la tine primul și când m-am pus pe primul loc am destrămat totul. Am ruinat totul. Am dezordonat astre, simțuri, haine. Am aruncat cuvinte, sentimente și demnitate. Uneori am căzut atât de jos încât am atins pământul și nu m-ai fi iertat niciodată fiindcă nu aș fi găsit motivul.

Am încercat să nu te simt, dar am simțit infinitul. Pielea ta atinsă face dezastru în mine. Împrăștie venin în pături de celule, împrăștie iubire prin fiecare unghie. De ce nu poți rămâne? De ce mă lași singură? Ști că o iau razna, alerg și mă agăț de orice posibilitate, de orice oportunitate. Nu uit dar simt în mine ceva mai prejos de iubire… fiindcă aia e la tine.

Nu trebuia să mă lași să plâng și azi. Mi-am uscat sufletul, mi-am amânat suflul. E vina ta că te iubesc, e vina ta că plâng și trișez. E vina ta că m-ai destrămat. Eu nu am uitat… nu am uitat.

Plec și azi cum am plecat și altă dată. Plec și acum, poate te gândești să-mi dai drumul. Cu inima la tine blochezi totul. Mi-aș dorii să uit totul, să nu mai simt, să-mi uit rolul și să nu te mai strig.

Hoț.

tumblr_okxa66BBit1s96knno5_1280

Uneori îmi place să trișez, să schimb rolurile, să stric jocurile. Uneori îmi place să zâmbesc, să schimb zilele, să stric destinele. Alteori privesc spre alte suflete, le-mpărtășesc secretele, le stimulez simțurile. Rareori accept chemările, deseori accept provocările. Nu-mi plac frustrările, d-aia refuz s-amân momente-n aer, d-aia refuz să pierd momente rare.

Îmi amintesc cu tremur în palme cum mă privea din spate, îmi amintesc și-acum cum se uita de sus la mine cu-o sprânceană ridicată și alta-n așteptare, cu buza ușor mușcată și cânt de păsări pe fundal.

Nu mi-a cerut nimic niciodată, el mă privea mai mult ca altădată, nu mă făcea să mă simt ca orice altă fată, nu mă lăsa să fiu ca orice altă fată. Îmi punea degetul pe față, îmi mângâia pomeții. Toate venele gâtului îmi erau gâdilate, fiecare celula își  bârfea una alteia frison al degetelor lui. Ce era îneregulă cu el, Doamne? Doi străini într-o pădure  de vise, cu jachete ude și pânze de paienjeni pe frunte. Unde-mi e fobia, Doamne? L-am atins doar o dată și m-am topit ca o lumânare, ceară. Ceară nesculptată, foc ce mă sărută  iară și iară. Ușor mă înțeapa el cu suflul lui, calmitatea lui, indiferența ce i se citea în ochi era atât de caldă încât mă tenta. Era prea tăcut, auzeam însă cum îmi cerea. Tremuram în gând dar și în mâna sa, fiindcă își mai găsea cuvintele să mă întrebe asta.

Eu nu raspund la ce e evident, dragule! Eu nu… eu nu am să-ți răspund la ceva ce stii deja. Tu uită-te-n jur ca să-mi pot face eu treaba. 

Uneori nimic nu poate fi prea mult pentru mine, uneori și panica îți dă încredere în tine, atâta adrenalină ce-am trăit prin tine am simțit-o pe toată sub piele. Tu mi-ai citit gândurile, visele  și rândurile. Tot tu mi-ai ascultat poveștile, mi-ai privit zâmbetele și mi-ai dăruit liniște.

Am zis că iluziile o să dispară, am zis că nu o mai fac a 2-a oară. Am zis că o să plec iară, dar el a știut cum să mă întoarcă. Nu pot nega faptul că nu-i corect. Mai de mult am respectat reguli impuse de mine pentru bine, dar binele nu se face apărut fără rău. Răul ce-mi face bine mă așteaptă pe mine să-i stau în vine și iar îmi vine un ultimul fior, fiindcă e noapte și el știe că eu mereu adorm.

 

Raiul nu există.

DSC_0013666 (1)

Și fac cărare în trup spre tine să te mai am o dată. Nu mi-era dor de-o altă iarnă geroasă. Aprilie-ți cade în vine mai bine ca mine acum? Ochi ce răzbun stele, o mie de pumni stranși cu vene. Pâlpâie orice articulație, aburi ies din orice constelație. Sus facem ordine prin creație.

Am zis că plec și azi și ieri, probabil nu mă voi oprii din a spune că rămân atunci când voi pleca. Ard chibrite pentru căldură, mă ard și pe mine pentru lumină și orice-ai spune tu, eu adun. Și orice suspin ai tu, am și eu.

Dacă Raiul există nu voiam să-l vizitez. Îmi fac propriul meu Rai atunci când pozez, desenez chipuri de gheață, schițez zâmbete pe viață, scriu cuvinte spre dimineață și uit presiuni ce-mi readuc chinuri când încerc să mă impun. Sunt sclava propriului trup și oricine ar încerca să mă înțeleagă ar sfârșii în scrum. Unde e Raiul acum? Spune-mi unde e Raiul acum?

Peretele e plin de voci acum, când il ating mă simt Medium. Uneori oftez neștiind motivul, alteori păstrez totul. Eu păstrez totul, nu-mi place să arunc. Am toate amintirile în rucsacul cu care fug. E greu, dar nu-l pot lăsa, fără el eu-s alta. Mă doare spatele dar nu m-am văitat, orice cuvant din Jurnal îmi e sprijinul; orice bijuterie mi-e gândul; pozele-mi sunt sufletul, ochii și mâinile; trandafirii-mi sunt inima și cuvântul; blogul mi-e suflul; hainele-mi sunt mersul, iar Soarele răsăritul. Bună dimineața! O luam de la capat cu totul. Totul e putin pe lângă infinitul ce-l dețin. Niciodată să nu fi mulțumit cu totul. E atat de puțin încât vei uita că-l ai. Vei plânge iar… Tu vezi vreun Rai?

Când nu mai ești cum erai, te transformi în porțelan. Rece ca în Rai! Încerci să-i împaci și uiți să te împaci pe tine, urli și apoi te întorci și le spui că ți-e mai bine, ei Uită, și Uită mereu de tine și de tot ce-ți aparține…Cade polen din floarea de tine și ofilești cu orice lacrimă dată greșit. Dacă cazi te ridici, dar nu e la fel, azi te dor oasele mai rău ca-n ianuarie. Am impresia că nu ține de frig ci de cât de mult ai obosit… Raiul s-a plictisit.

Atunci când rupi tot din tine pentru Bine, când toți urlă la tine, când inima încearcă să-ți bată util în tine…atunci e momentul când vei ajunge în Rai și nu o să-l mai recunoști, nu o să-l mai vrei, nu o să-l mai simți. Fiindcă fără să dai nu vei primii, iar când vei primii poate nu-ți mai vei dorii. Unde este Raiul? Raiul nu există. Am fost acolo si îmi era frig, era întuneric iar eu rămăsesem un Nimic.