Hipnoză.

Dulci acadele-s ale tale buze ce-mi topesc ale mele buze goale. Grele. Atât de grele-mi cad, ca bolovanii. Dezastre ce devin răsărituri târzii. M-aș trezii și azi lângă ochii tăi pieruti. Pierzi noțiunea timpului împreună cu mine si asta mă face să-ți tresar în mii de feluri. Care este felul tău preferat? Spune-mi, tu, care e felul tău preferat?

Uneori pare că nu mă auzi, că ești plecat departe, departe de mine cu gânduri la flori care se pierd la o primă răsuflare. Mă asculți. Sunt sigură că mă asculți pentru că văd cum zâmbești prin ochi. Ochi, scoartă de copac, cușcă din care încerc să scap. Mi-e frică să te privesc prea mult, aș putea să rămân închisă pe vecie. Aș putea să rămân închisă pe vecie?

Mâinile tale tremurânde m-au atins o dată. Ți-a fost la fel de frică ca mie. Norii ne sunt martori, căci stăteau curioși de fiecare dată parcă așteptându-ne. Așteptând ale tale cuvinte ce greu se aliniau. Dar odată ce ochii ni se întâlneau, totul în jur tăcea panicată. Totul în jur era o zarvă, o agitație. Dar, tu. Tu-mi făceai inima să se oprească un moment. E prea mult. E prea mult…

Nu-mi fi o iluzie cu gust amar dulceag de cafea ce-mi încălzește cearceaful când luna e plină de ea. Te rog nu-mi fi iluzie a gândurilor târzii ce nu-mi lasă ochii să-mi cadă. Lasă-mă să te scriu în mii de rânduri, asta știu să fac, asta pot să fac. Sa mă las în ale tale palme cu o greutate infinită. Știu că e greu, dar nu-mi da drumul, totul o să se ducă, o sa te duci si tu.

Dar o să cad, nu? O să-ți cad entuziasmată în capcană. O să cad în neștiință, fără voință, fără speranță. Inevitabil am să-ți arunc un ultim zâmbet, ecoul tău. Șarmant și arogant. A fost doar o alta noapte de uitat. Hipnotizant.

August 6, 2021August 6, 2021 by Cristina M. 3 Comments