.

tumblr_od8yo5iinq1sf275po1_540

M-am atașat de inumanitate, păstrez însă scutul pentru imunitate și deși zâmbesc, trișez în jocul ăsta ce nu prezintă maturitate. În spatele meu zac morminte moarte ce-mi respiră încă în ceafă și-mi inspiră dezolantă. Cos pe propria piele aerul din vene, și iau de mână cu tărie sufletele rele. Am ochi ce-mi nasc perle rare și cu toate acestea încă nu am grijă de ele, îmi pierd culoare.

Am pierdut sprijinul falsificat, îi multumesc că m-a învătat. Profesor cu ochi de sticlă, uneori mă vedeam ca in oglindă, ochi de demon schimbători, s-au arătat într-un cuvânt, și-au pierdut din strălucire mut. Dezamăgitor, mă simt de parcă a murit un om. Suflu durere, dor. Demon ce m-a jucat în palme, zâmbet și ignoranță cutremurătoare. Apocaliptic caracter azi e bine, mâine nu-i la fel.

Ce fel de spirit te-a creat, fiindcă n-ai nici un Dumnezeu. Când m-am hotărât să te iubesc nu te vedeam la fel, un fel de Luceafăr cu-n ochi de înger ș-unul demonic. Păcat că nu ești victima tu, și-mi pare rău să cred că te-am crezut.

Răsuflu cenușă fiindcă ai avut grijă să nu mai rămână nimic pentru alți, ș-ai avut grijă să mă ataci unde ai știut că-i punctul slab. Am mințit! Am mințit când ți-am zis că nu mă cunoști. Ai fost șiret ca o vulpe, viclean ai ascultat ce doare și-ai călcat în picioare, n-ai scăpat nimic printre degete. Nu neg că ai lăsat amprente, nu regret, n-am timp de regrete.

Fugi de responsabilitate și fugi de gânduri grele, când le-oi avea în palme nu-ți garantez că nu vei fi jos cu ele. Mulțumesc pentru întâia lecție, o să am grijă cum voi călca în următoarea direcție.

Advertisements

3 thoughts on “.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s