Cocon.

tumblr_lxdl0nJCC01qgzdzoo1_540

Doar un suflet îmbibat și uscat, neascultat, renăscut, acuzat. Doar un zâmbet pierdut, neadunat, necunoscut, dirijat. Doar un gest schițat, nevoit, obligat, neașteptat. Eu-s doar un moment ce poate fi uitat, dar oare există vreun moment de care să fii uitat? Să fii uitat de tine? Există vreun moment în care aș fi putut să fiu altfel? Altfel născută, altfel crescută, altfel îndrumată. Poate altfel vântul să bată, oare? Poate inima să-mi bată invers?

Tu mai naște-mă odată, mamă, o să-ți fiu recunoscătoare, o să-ți ascult îndrumările, o să-ți înteleg fricile, frustrările. Am să reușesc să-mi depășesc temerile, să alerg, am să reușesc să-mi țes aripile, întreg. Întrec gândurile, nu mă pot liniștii. Val după val, mă înec în propriile ape, mi-e frică de propria imunitate. Nu pot lupta, oricât m-ai putea asculta, nu m-ai putea ajuta.

Mai naște-mă odată mamă, o să-ți dovedesc ce roade-mi dă purerea din palmele astea, o să-ți dăruiesc mai multe decât vorbesc, o să reușesc să stabilesc, să nu mă mai grăbesc. O să-ți arăt cum înfloresc, odată cu Soarele, o să-ți arăt cum mă-nvelesc odată cu Luna. Îți voi fi tot ce n-am putut fi, ca și acuma.

O condiție inumană disperată înlătură frica de întuneric, înlatură frica de necunoscut și te atrage dependent spre nepăsare. Am încercat să sparg ziduri, s-adun. Să repar căramizi sparte, să lipesc cu nedreptate, să fur. Am încercat să îndur, să înjur, să privesc în jur. Am încercat să-mi depășesc limitele, am călcat pe străzi încinse pentru libertatea prin cuvinte. Mi-am donat altora minute pentru a mă deschide și n-au apreciat. Mi-am arătat fața și nu m-au căutat. O inutilă impresie am lăsat oamenilor, ei încă mă privesc. Și TU o să dai vina pe mine spunând că nu iubesc, că nu-mi doresc, că nu iau decizii bune. Și TU o să pleci când ochii mei seacă și ard. De ce-mi spun că le pasă? De ce oamenii mint pentru a spune adevărul? De ce nu pot depășii umanitatea să fiu ca restul, mamă?

Mai naște-mă odată, mamă, căci mă simt sclava propriului suflet, mă simt legată. Am încercat să văd sperantă atunci când nu era, dar mi-a fost spulberată. Am încercat să privesc cerul, până și el a rămas singur. Până și cerul este singur. Când îmi ridic ochii din palme, aceeași lume doarme, sunt prea fragilă-n trecut, și-n prezent, și-n viitor. Sunt prea fragilă-n scuze, în vorbe, în momente, nu pot scoate sunete, nu pot asculta. Eu-s ascultată și uitată, draga mea.

Mai naște-mă odată ca să pot să respir ușurată, să calc pe propriile tălpi, să simt pereții goi, să nu mai renunț la tot pentru nimic. Greșeli plătite-n lacrimi și încurajări printre dinți, iubire nedormită și gemete lungi ascuțite. Mâini reci și tremurânde, ude; gânduri multe d-aia nu dorm; prețuri scumpe pentru orice pas rău, pentru orice om; dorințe mărunte, dar totuși pentru toată lumea eu cer prea multe; răceală profundă d-aia cer altă pătură, d-aia eu vara dorm cu plapumă; căldură-n ochi, nu văd, mi-e greu, e ceață, lacrimi ce-mi devin perdea, tocmai pânză de păianjen văd, de-aici îmi e fobia. Trăiesc cu frica-n piept de când am cunoscut gelozia, iar visele-mi curg în fiecare noapte până-mi distrug armonia. Somn nu prea am, e mâncat de stele, greieri, de gânduri grele, d-aia mă trezesc căscând obosită, nervoasă și sictirită.

Mai naște-mă odată, mamă, îmi pot depașii condiția prin tine, sunt ca un pui de Molie în devenire, îmi aștept viața desprinzându-mă de tine. Și-ncerc să-mi găsesc drumul cu atenție. Prea multă lipsă de intenție, prea multe lipsuri în precizie, dar numai tu, mamă, îmi poți readuce sufletul în liniște.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s